Wave Radio Best Wave in Constanta


Cristian Radu, primarul suspendat al Mangaliei, a fost adus, în această dimineață, la DNA Constanța, în legătură cu dosarul penal în care este acuzat de fapte de corupție și spălare de bani, potrivit Focuspress.
Cristian Radu a fost suspendat din funcția de primar, care a fost preluată de Paul Foleanu, iar la sfârșitul lunii septembrie, Prefectura Constanța a dispus prelungirea suspendării, întrucât edilul este arestat preventiv în acest dosar în care apar mai multe nume importante de funcționari publici și afaceriști.
Acesta a păstrat tăcerea și a refuzat să stea de vorbă cu presa, atât la intrare, cât și la ieșirea de la DNA Constanța.
Amintim că fostul edil este acuzat că a cerut și primit sume mari de bani cu titlu de mită de la mai mulți afaceriști din zonă, sumele depășind jumătate de milion de euro.
P.S.
Written by: Alexandra
Constanța Cristian Radu DNA evenimente Mangalia Prefectura Constanța stiri





Zi cu soare, în echipă: Alexandra și Valentin vă fac legătura cu oameni diverși, din diferite domenii de activitate, de la cultură, divertisment, sănătate, educație și până la politică și administrație. Vor fi valuri de discuții interesante, combinate cu muzică și comentarii serioase (sau nu neapărat), acide sau blânde (depinde de context), mai pe scurt: "Facem Valuri!"
close
3:00 pm - 5:00 pm
5:00 pm - 5:05 pm
5:05 pm - 6:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)