Wave Radio Best Wave in Constanta


În ședința de astăzi a Consiliul Județean Constanța au fost discutate mai multe aspecte, iar președintele CJC, Florin Mitroi, a făcut și o retrospectivă a anului 2025 și a spus ce urmează în 2026.
Muncă, rezultate pe măsură, cu dezamăgiri la Teatru de Vară, acolo unde nu au avut vreo vin, spune acestea. Am asfaltat 30 de kilometri în plus față de anul trecut. Spitalul Mama și Copilul este bine să-l terminăm, spune acesta, este la zi cu plata, în grafic ca și execuție. Dacă timpul ajută, muncitorii vor lucra la interioare, a declarat Florin Mitroi.
Totodată acesta a precizat că anul viitor va fi anul finalizărilor proiectelor aflate în derulare.
CJC a demarat procedura pentru preluarea unui drum de la UAT Ovidiu pentru construcția unei centuri. La fel, la Valu lui Traian, se discută despre construcția unui pod peste linia ferată și o centură care să vină la Constanța, o altă legătură prin care să lege Valu lui Traian prin Poiana cu ieșire directă în stațiunea Mamaia.
P.S.
Written by: Alexandra
CJC Constanța evenimente florin mitroi Mitroi Radio wave stiri Wave Radio





12:00 am - 12:00 am
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)