Actualitate

VIDEO & GALERIE FOTO. Incendiu violent la un bloc din Campusul social Henri Coandă

today14 aprilie 2026 25

Background
share close

Un incendiu puternic a izbucnit în cursul serii de marți, 14 aprilie a.c., la un bloc social din cartierul Henri Coandă, din municipiul Constanța, mobilizând un număr impresionant de forțe de intervenție.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul imobilului, cu regim de înălțime P+2E, existând informații că mai multe persoane ar fi surprinse în interior.

Având în vedere amploarea evenimentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, fiind mobilizate toate resursele medicale disponibile din județ.

La locul intervenției au acționat zece autospeciale de stingere din cadrul ISU Constanța și două de la ISU Ialomița, alături de două autoscări, o autoplatformă, o autospecială de descarcerare, nouă echipaje SMURD tip B2, un SMURD C1, trei autospeciale pentru transport personal și victime multiple, cinci pentru intervenție și comandă, precum și șase ambulanțe tip B și un echipaj de coordonare. În total, aproximativ 90 de subofițeri, soldați gradați profesioniști și voluntari, precum și trei ofițeri au fost implicați în misiune.

În urma incendiului, nouă persoane au fost transportate la spital, dintre care un adult se află în stare gravă, fiind intubat și prezentând arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. De asemenea, doi minori și șase adulți au suferit intoxicații cu fum, fiind conștienți în momentul preluării de către echipajele medicale.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 20.30, iar ulterior autoritățile au decis dezactivarea Planului Roșu de Intervenție la nivelul județului Constanța.

UPDATE. La Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța au ajuns douăsprezece persoane, dintre care patru minori și opt adulți, toți fiind evaluați și tratați de echipele medicale de urgență.

Dintre aceștia:

  • un pacient, bărbat în vârstă de 64 de ani, prezintă arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corporală. Acesta este intubat și va rămâne internat în secția de Terapie Intensivă, starea sa fiind critică,
  • un alt pacient, bărbat de 58 de ani, cu arsuri pe 6% din suprafață corporală,
  • încă șase pacienți, cu vârste cuprinse între 22 și 67 de ani, sunt intoxicati cu monoxid de carbon, fiind în stare stabilă, conștienți, cooperanți – primesc în acest moment terapie cu oxigen,
  • patru minori, cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, intoxicați cu monoxid de carbon, stabili, conștienți, cooperanți – rămân internați la Pediatrie, pentru monitorizare și tratament de specialitate.

Valentin ISPAS

Written by: Alexandra

Rate it

Lasă un comentariu (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *