Wave Radio Best Wave in Constanta


Muzeul de Artă Constanța participă cu lucrări de tezaur la două expoziții ale Muzeului Național de Artă al României
Muzeul de Artă Constanța participă cu importante lucrări de tezaur din patrimoniul său la două dintre proiectele expoziționale de anvergură ale anului 2026, organizate de Muzeul Național de Artă al României.
În cadrul expoziției „Muzeul Muzeelor“, deschisă în perioada 12 iunie – 4 octombrie 2026, publicul va putea admira patru lucrări semnate de mari maeștri ai artei românești: Theodor Pallady, Francisc Șirato, Iosif Iser și Nicolae Tonitza, piese reprezentative din patrimoniul Muzeului de Artă Constanța și al Muzeului „Dinu și Sevasta Vintilă“ Topalu.
Totodată, două sculpturi realizate de Milița Petrașcu, aflate în colecția Muzeului de Artă Constanța, vor fi incluse în expoziția „Brâncuși. Sindromul“, deschisă în perioada 12 iunie – 25 octombrie 2026, un proiect dedicat explorării moștenirii și influenței unuia dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX.
Prezența acestor lucrări în cadrul unor expoziții de anvergură națională confirmă valoarea excepțională a patrimoniului Muzeului de Artă Constanța și contribuția sa la promovarea artei românești în dialog cu publicul contemporan.
„Ne bucurăm nespus că am avut onoarea să participăm alături de colegi la deschiderea acestor două importante proiecte expoziționale, care reunesc valori reprezentative ale patrimoniului artistic românesc.
Vă invităm să vizitați aceste expoziții la Muzeul Național de Artă al României și să redescoperiți, prin intermediul acestor capodopere, bogăția patrimoniului artistic pe care îl conservăm și îl valorificăm“, au transmis reprezentanții Muzeului de Artă Constanța.
V.I.








Written by: Alexandra
arta brancusi constanta muzeul de arta Muzeul Dinu si Sevasta Vintila muzeul national de arta Radio wave stiri tezaur topalu Wave Radio





11:00 am - 12:00 pm
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
12:00 pm - 12:05 pm
12:05 pm - 1:00 pm
Alexandra & Valentin
1:00 pm - 3:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)