Wave Radio Best Wave in Constanta


„Minunea minunilor“, un spectacol de Daniel Chirilă
Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (SEAS), organizată de Teatrul de Stat Constanța, își extinde ediția din 2026 dincolo de granițele orașului. Printr-o nouă secțiune, SEAS Itinerant, stagiunea duce spectacolul viu în comunitățile rurale din județul Constanța – locuri unde accesul la evenimente culturale profesioniste este, de cele mai multe ori, o raritate.
Timp de șase week-enduri, între 25 iulie și 6 septembrie 2026, SEAS Itinerant va aduce teatrul în fața publicului din șase comune ale județului: Mihail Kogălniceanu, Peștera, Pantelimon, Vulturu, Ghindărești și Lipnița. Fiecare va fi gazda a câte două reprezentații pe parcursul verii. Spectacolele au loc sâmbăta și duminica, astfel încât întreaga comunitate – copii, părinți și vârstnici – să poată participa.
SEAS Itinerant debutează chiar în acest week-end, cu reprezentații la Mihail Kogălniceanu (sâmbătă, 25 iulie) și Peștera (duminică, 26 iulie). În ambele comune, spectacolul va avea loc la Căminul cultural, de la ora 20:00.
Primele trei week-enduri sunt dedicate producției proprii a Teatrului de Stat Constanța, „Minunea minunilor“, scrisă și regizată de Daniel Chirilă: o poveste despre memorie și despre istoria unei familii obișnuite din România, spusă cu umor și tandrețe. Următoarele week-enduri aduc în comunele județului spectacole invitate, prelungind până la începutul lunii septembrie întâlnirea dintre artiști și public.
SEAS Itinerant se desfășoară în parteneriat cu Asociația Culturală „Georgiana Rusu“, operator cultural independent cu experiență în derularea de proiecte în mediul rural constănțean, care asigură organizarea logistică a reprezentațiilor, în timp ce Teatrul de Stat Constanța își asumă curatorierea artistică și finanțarea secțiunii.
„Cultura nu trebuie să rămână un privilegiu al orașului. Prin SEAS Itinerant ducem spectacolul acolo unde oamenii nu au, de obicei, ocazia să ajungă la teatru – în comunele județului, în fața unui public care merită aceeași calitate artistică pe care o oferim pe scenele din Constanța. Aceasta este, în esență, misiunea SEAS: să facem din arta spectacolului un bun al tuturor“, declară Erwin Șimșensohn, managerul general al Teatrului de Stat Constanța și președintele SEAS.
Aflată în 2026 la ediția a V-a, SEAS este cea mai amplă stagiune estivală dedicată artelor spectacolului din România și, în curând, din Europa. Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Constanța și reprezintă un pilon central al candidaturii Constanța – Capitală Culturală Europeană.
Toate reprezentațiile SEAS Itinerant sunt cu acces gratuit.
SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului este cea mai amplă stagiune estivală dedicată artelor spectacolului din Europa: nouă săptămâni, din iulie până în septembrie, peste 100 de evenimente, peste 50 de companii și peste 100.000 de spectatori. SEAS a ajuns în 2026 la ediția a V-a.
V.I.






Written by: Alexandra
CJC constanta evenimente Festival mihail kogalniceanu Minunea minunilor Pestera Radio wave SEAS Spectacol stiri teatru teatru constanta teatrul de stat TSC Wave Radio





Cele mai ascultate și apreciate piese ale momentului! Hituri, artiști în ascensiune, melodiile care domină topurile, joi, la Wave Chart.
close
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)