Cultură

GALERIE FOTO. Expoziția „Synthetic Configurations of Open Space”, semnată de Natalia Silaghi, poate fi vizitată la Muzeul de Artă Constanța

today13 august 2026 13

Background
share close

Muzeul de Artă Constanța găzduiește, până la 1 septembrie, expoziția „Synthetic Configurations of Open Space”, semnată de artista Natalia Silaghi, câștigătoarea Premiului I „Ecaterina Vrana” pentru Tinere Artiste (PEVA), ediția inaugurală.

Vernisajul a avut loc miercuri, 12 august, iar expoziția este organizată de Muzeul de Artă Constanța, Mobius Gallery și Asociația Kontakt.

„Synthetic Configurations of Open Space” propune o reinterpretare a peisajului ca teritoriu al proiecției și imaginației. Lucrările prezentate la Constanța sunt noi, realizate în cea mai mare parte în ultimul an, și construiesc un univers abstract și fractalizat, dar recognoscibil, în care forme neregulate par să plutească într-un spațiu lipsit de gravitație.

Artista explorează punctul de întâlnire dintre natură și artificial, două dimensiuni care se influențează reciproc și ajung să se întrepătrundă. Natalia Silaghi definește acest teritoriu hibrid drept „post-peisaj”, un spațiu în care granița dintre natural și artificial devine aproape imposibil de distins.

Cine este Natalia Silaghi

Născută în 1999, la Oradea, Natalia Silaghi trăiește și lucrează în București. A absolvit Facultatea de Arte și Design din Timișoara, specializarea Pictură, iar în prezent urmează studii doctorale.

Prin pictură și instalație, artista explorează relația dintre imagine, percepție și mediu, fiind interesată de culoare, obiectele cotidiene, spațiul domestic și natură.

Lucrările sale au fost prezentate, printre altele, la Institutul Cultural Român din Veneția, Fundația Art Encounters, Galeria Mobius și Muzeul de Artă Contemporană Sibiu.

În 2024, Natalia Silaghi a obținut locul I în cadrul Premiilor „Ecaterina Vrana” pentru Tinere Artiste.

PEVA ajunge pentru prima dată într-un muzeu

PEVA este o inițiativă pe termen lung dedicată susținerii tinerelor artiste din România, prin acordarea de resurse și oportunități care să le sprijine începutul carierei pe scena de artă.

În fiecare an, un juriu independent selectează trei artiste din cadrul Festivalului DIPLOMA, cărora le sunt oferite sprijin financiar, spațiu de lucru și posibilitatea organizării unei expoziții de către Mobius Gallery.

Expoziția deschisă la Muzeul de Artă Constanța marchează prima extindere a programului PEVA într-un cadru muzeal, dincolo de spațiul galeriei.

Expoziția „Synthetic Configurations of Open Space” poate fi vizitată în perioada 12 august – 1 septembrie 2026, la Muzeul de Artă Constanța.

Valentin ISPAS

Written by: Alexandra

Rate it

Lasă un comentariu (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *