Sănătate

„Ovidio Running for Peace”, sâmbătă în Mamaia: curse pentru copii și adulți, cu participare gratuită

today22 octombrie 2026 3

Background
share close

Clubul Sportiv Municipal Constanța îi invită pe iubitorii de mișcare sâmbătă, în data de 24 octombrie a.c., în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia, la „Ovidio Running for Peace”. Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, iar înscrierea este gratuită.

Inclus în programul „Promoting Resilience and Inclusion Through Sport and Mental Aid” – PRISMA, evenimentul propune curse pentru copii, o probă competitivă de alergare și o probă de mers necompetitiv.

Startul va fi dat la ora 10:00, iar participanții sunt așteptați începând cu ora 9:00 pentru legitimare și încălzire.

Probe adaptate vârstei și nivelului de pregătire

Programul anunțat de organizatori cuprinde, în ordine:

  • cursa de 200 de metri, pentru copiii cu vârste între 4 și 6 ani;
  • cursa de 400 de metri, pentru copiii între 7 și 9 ani;
  • cursa de 600 de metri, pentru copiii între 10 și 12 ani;
  • cursa de 1.000 de metri, pentru tinerii între 13 și 15 ani;
  • cursa competitivă de 9,9 kilometri;
  • „Sport Walking”, mers necompetitiv pe distanța de doi kilometri.

Înscrierile se pot face on-line, prin intermediul paginii evenimentului de pe site-ul CSM Constanța sau al platformei Ovidio Running.

Mihai Ochiuleț: un prilej de a uni comunitatea prin sport

Directorul CSM Constanța, Mihai Ochiuleț, amintește participarea de la ediția precedentă și îi încurajează pe constănțeni să se alăture evenimentului.

„«Ovidio Running for Peace» a fost cel mai de succes eveniment sportiv al anului 2025. Au participat peste 1.000 de pasionați ai mișcării, care fie au concurat, fie s-au bucurat de mersul pe jos în ritm alert. A fost și rămâne unul dintre cele mai bune prilejuri de a uni comunitatea locală prin intermediul sportului”, declară Mihai Ochiuleț.

La ediția din acest an sunt așteptați și reprezentanți ai administrației din Sulmona, orașul italian înfrățit cu municipiul Constanța, legătura dintre cele două comunități fiind pusă sub semnul poetului Publius Ovidius Naso.

De asemenea, organizatorii așteaptă participarea partenerilor proiectului PRISMA: Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius”, Asociația Novapolis, ECOS și ACS Arena Constanța.

„Vă așteptăm sâmbătă, începând cu ora 9:00, în Piațeta Perla din Mamaia, în număr cât mai mare, să ne bucurăm de mișcare!”, transmite directorul CSM Constanța.

Valentin ISPAS

Written by: Alexandra

Rate it

Lasă un comentariu (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *