Wave Radio Best Wave in Constanta


Deja tradițional, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) participă la evenimentul european Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția 2025. Programul zilei și serii de 17 mai include tururi ghidate la obiectivele sale muzeale, cu intrare gratuită pentru toate categoriile de vizitatori, ateliere pentru copii și activități de popularizare a patrimoniului.
Obiectivele MINAC din județul Constanța, incluse în eveniment, vor putea fi vizitate după următorul program:
În Constanța, la Mormântul pictat de la Tomis, aflat pe strada Mircea cel Bătrân, recent inclus în circuitul de vizitare, copiii sunt invitați să descopere magia artei romane la atelierul creativ „Legende modelate în lut“, organizat între orele 12.00 și 16.00. Micii artiști, inspirați de simbolurile și legendele antice, vor explora, prin modelarea lutului, lumea romană, așa cum reiese ea din descoperirile arheologilor și din scrierile antice. Activitatea are rolul de a stimula creativitatea și de a oferi o educație valoroasă, într-un cadru relaxant. Evenimentul este coordonat de specialiștii muzeului și se adresează copiilor pasionați de istorie și artă.
Tot aici, între orele 12.00 și 24.00, studenții programului de masterat „Medii Virtuale Multimodale Distribuite“ al Facultății de Matematică și Informatică, din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța vor ghida vizitatorii într-o propunere de reconstituire virtuală a zonei centrale a orașului antic, activitate intitulată „Tomis 3D: o incursiune virtuală în trecut“. Reconstituirea 3D pleacă de la câteva premise arheologice reale, la care au fost adăugate mărturii arheologice romane ce aparțin altor zone geografice, dar și elemente de interpretare artistică personală, toate organizate pentru a crea o imagine coerentă, care să permită publicului să se transpună într-o atmosferă plăcută.
Pentru vizitarea și activitățile desfășurate la Mormântul pictat de la Tomis, ultima intrare este la ora 23.00.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și sub egida Rețelei Naționale a Muzeelor din România, ne invită, astfel, la o ediție de Noaptea Muzeelor cu un program divers, pentru toate vârstele și categoriile sociale.
V.I.
Written by: Alexandra
arheologie constanta minac mormantul pictat muzee muzeul de istorie noaptea muzeelor Radio wave stiri Wave Radio

EMISIUNENow on air





Bună dimineața și bun venit la "Matinal la Mal," emisiunea ta preferată pentru un început de zi plin de energie și voie bună. Difuzată online pe www.waveradio.ro, de luni până vineri, între orele 9-11 dimineața, emisiunea aduce răsăritul mării direct în casele și inimile ascultătorilor.
close
11:00 am - 12:00 pm
12:00 pm - 12:05 pm
12:05 pm - 1:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)