Wave Radio Best Wave in Constanta


La Muzeul de Artă Constanța, s-a deschis, la finele săptămânii trecute, seria atelierelor de creație artistică, organizate în cadrul proiectului „Muzeul ca școală a viitorului. Susținerea performanței în educație și cultură (MSVSPEC)”.
Astfel, elevi de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, de la specializarea Arhitectură, clasa a X-a A, însoțiți de profesorul coordonator Andrei Beșcucă, au participat la atelierul de Grafică „Monumentul Istoric în Viziune Artistică”, unde au realizat schițe și crochiuri, inspirați de clădirea de patrimoniu a Muzeului de Artă, ce a adăpostit prima școală a urbei, care a purtat denumirea „Principele Ferdinand și Principesa Maria”, astăzi fiind monument istoric clasat în categoria A.
Scopul atelierului a fost acela de a aduce în prim-plan valoarea istorică, arhitecturală, artistică și memorială a clădirii de patrimoniu, printr-o abordare participativă și creativă, care să contribuie la promovarea și conștientizarea importanței monumentului la nivel cultural local și național. Atelierul a debutat cu o prezentare a valorii istorice și artistice a clădirii de patrimoniu care adăpostește o parte din colecția de artă modernă românească, realizată de dr. Cristina Gelan, managerul proiectului și a continuat cu activitatea practică, sub coordonarea profesorului Andrei Beșcucă. Schițele și crochiurile realizate de elevi vor fi transpuse în lucrări de grafică complexe, care vor face obiectul unei expoziții organizate în cadrul proiectului.
Proiectul „Muzeul ca școală a viitorului. Susținerea performanței în educație și cultură (MSVSPEC)” este implementat de Muzeul de Artă Constanţa, în parteneriat cu Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanța, Fundația Fildas Art din București și Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța, în perioada septembrie 2025 – august 2026, fiind finanțat de Institutul Național al Patrimoniului, din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, subprogramul «Punere în Valoare – interpretare și prezentare – monumente istorice de importanță națională» și susținut la finanțare de Consiliul Județean Constanța.
P.S.
Written by: Alexandra
Constanța constanta evenimente muzeu Muzeul de Artă Constanța stiri Wave Radio





12:00 am - 12:00 am
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)