Wave Radio Best Wave in Constanta


PSD a câștigat ambele primării disputate la nivelul județului Constanța în cadrul alegerilor parțiale organizate ieri, 7 decembrie, pentru funcția de primar: Lumina și Dobromir.
Bătălia s-a dat între PSD și PNL. În ambele situații, candidații liberalilor pentru Primăria Lumina și Primăria Dobromir s-au plasat pe locul doi, urmați de candidații altor partide. PSD a câștigat Primăria Lumina cu Daniel Mantea, iar la Primăria Dobromir revine pe funcția de primar Visel Iusein.
Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a transmis prin intermediul unei postări pe Facebook: “Vreau să le mulțumesc lui Alexandru Ionescu și lui Paul Niculcea, dar și întregii echipe PNL din Lumina și Dobromir, pentru dedicarea și corectitudinea cu care au dus această campanie. Efortul lor și modul în care au lucrat împreună merită toate laudele. Felicit candidații PNL pentru profesionalism, implicare și atenția constantă față de nevoile oamenilor din comunitățile noastre. Au arătat că pot fi lideri responsabili, care ascultă oamenii și înțeleg cu adevărat provocările existente. Modul lor corect și implicarea lor demonstrează ce înseamnă să pui comunitatea pe primul loc. Este o pierdere pentru localitățile noastre, dar realizările lor rămân. Respectăm votul cetățenilor, chiar dacă rezultatul nu a fost cel pe care ni-l doream, iar miza electorală a depășit granițele localităților noastre”.
La rândul său, Felix Stroe, președintele PSD Constanța, a postat următorul mesaj, de învingător de această dată: “Încă din prima zi a campaniei electorale, echipa PSD Constanța a fost alături de Daniel Mantea, candidat pentru funcția de primar în Lumina, și de Visel Iusein, candidat pentru funcția de primar în Dobromir. Rezultatele confirmă seriozitatea de care au dat dovadă cei doi candidați, precum și responsabilitatea asumată de toți social-democrații constănțeni. Daniel Mantea și Visel Iusein au venit în fața cetățenilor cu cele mai bune soluții pentru localitățile în care trăiesc de-o viață. Au fost în dialog continuu cu oamenii, le-au ascultat păsurile, dar și așteptările pe care le au de la viitorul primar. Au câștigat aceste alegeri și am convingerea că vor face tot ce au promis – și mai mult decât atât – pentru cetățenii din comunitățile pe care le vor reprezenta, de acum, din funcția de primar. Felicitări, Daniel Mantea! Felicitări, Visel Iusein! Mulțumiri tuturor membrilor Organizației PSD Constanța care s-au implicat zi de zi în campanie, punând umărul la victoria noastră în Lumina și Dobromir!”, a declarat acesta.
P.S.
Written by: Alexandra
alegeri Constanța evenimente psd stiri Wave Radio





12:00 am - 12:00 am
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)