Wave Radio Best Wave in Constanta


Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc Mamaia
Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia – Constanța anunță desfășurarea celei de-a XXV-a ediții a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, eveniment de referință al culturii tradiționale românești, care are loc în perioada 26 -.28 august 2026, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia.
Ediția din acest an poartă o semnificație specială pentru că marchează 25 de ani de la prima întâlnire a festivalului cu publicul. Timp de trei seri, scena amplasată în piațeta Perla din stațiunea Mamaia va găzdui cântece, dansuri și tradiții autentice, aducând împreună artiști consacrați, tineri talentați și iubitori ai folclorului din întreaga țară. Spectacolele încep în fiecare seară de la ora 20:00 și vor fi transmise în direct de Televiziunea Română (TVR 1, TVR Internațional, TVR Folclor).
Prima seară – 26 august – se desfășoară sub genericul „Cântecele Românilor”, un program dedicat celor mai frumoase piese din muzica populară românească, interpretate atât de tineri laureați ai edițiilor anterioare, cât și de nume consacrate. Serile următoare vor continua sărbătoarea tradițiilor, care se va încheia cu Gala Laureaților.
„Mamaia nu este doar o destinație pentru soare și mare, ci și un loc unde cultura românească prinde viață în cele mai autentice forme. Festivalul de Muzică Populară completează armonios oferta culturală a litoralului și demonstrează că tradiția și modernitatea pot coexista într-un peisaj turistic de excepție. Îi invităm pe toți cei care iubesc folclorul autentic să vină la Mamaia între 26 și 28 august, pentru a trăi magia acestor trei seri de neuitat”, a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia – Constanța.
Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul”, dirijată de Cezar Cazanoi îi va încânta pe cei prezenți, în toate cele trei seri de festival.
Evenimentul se înscrie în calendarul bogat de manifestări culturale și de divertisment pe care Organizația de Management al Destinației Mamaia – Constanța, în parteneriat cu autoritățile locale, îl propune turiștilor și locuitorilor în această vară, consolidând poziția destinației ca un pol cultural și turistic de prim rang al litoralului românesc.
„Deschidem Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc Mamaia aducând o lume veche într-o lume nouă. O lume în care tradițiile nu sunt doar păstrate, ci trăite, descoperite și duse mai departe. Folclorul românesc este spectaculos tocmai prin autenticitatea lui, iar datoria noastră este să o protejăm și să o transmitem mai departe, fie că o păstrăm și o valorificăm în muzee, fie că o transformăm în experiențe culturale vii și interactive. Important este să ne apropiem de tradiții, să le înțelegem, să interacționăm cu ele și să le facem parte din viața generațiilor de astăzi. La Mamaia, tradiția nu privește doar spre trecut. Merge mai departe, împreună cu noi”, susține Laura Abibula Stroe, directorul general al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” din Constanța.
Biletele sunt disponibile on-line pe platformele autorizate și la casieriile amenajate în zona evenimentului:
Festivalul este organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. OMD Mamaia – Constanța și OMD Județul Constanța – Riviera Românească sunt parteneri în cadrul evenimentului din acest an.
Program
26 august – „Cântecele Românilor”
Ovidiu Barteș, Valentin Precup, Angelica Flutur, Maria Beatrice Băndoiu, Cătălina Alexa, Ștefan Țîrdea, Roxana Goia, Larisa Cârlugea, Fetele de la Botoșani, Ovidiu Homorodean, Andreea Feraru, Zodia Bălan, Nicu Mâță, Simona Alexandru, Delia Gandore, Sânziana Ștefan, Ioana Ștefan, Gabriel Treteag, Olguța Berbec și Remus Novac.
27 august – Concert Paul Surugiu Fuego și invitații săi
Paul Surugiu Fuego, Cornelia și Lupu Rednic, Andreea Voica și Deian Galetin, Niculina Stoican, Ramona Bădescu, Ionuț Fulea, Gabriel Nebunu.
28 august – Seară de Gală a folclorului românesc
Ansamblul Profesionist „Brâulețul” cu Aneta Stan, Elena Plătică, Andreea Feraru, Cătălina Alexa, Ștefania Șirin Narenji, Nedyalko Nedyalkov;
Ansamblul Profesionist „Izvorașul”, cu Angelica Stoican, Emilia Dorobanțu, Marian Medregoniu;
Ansamblul Profesionist „Baladele Deltei” cu Ion Urdeș;
Ansamblul „Constantin Arvinte” cu Matilda Pascal Cojocărița, Constantin Bahrin, Claudia Martinică, Simona Mazăre, Andrei Bălan, Andrei Liță;
Concert Stelu Enache & Ovidiu Lipan Țăndărică Project.
V.I.



Written by: Alexandra
centrul burada constanta evenimente Festival festivalul mamaia mamaia Mamaia Folclor omd OMD Mamaia Radio wave stiri Wave Radio





11:00 am - 12:00 pm
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
12:00 am - 12:05 pm
12:05 pm - 1:00 pm
Alexandra & Valentin
1:00 pm - 3:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)