Wave Radio Best Wave in Constanta


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o informare meteorologică de vreme severă, valabilă până sâmbătă dimineață în mai multe zone din țară.
Pe parcursul zilei de joi (8 ianuarie) va ninge la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei, vor fi precipitații mixte în Muntenia și sudul Moldovei și mai ales ploi în Dobrogea. Se va depune strat de zăpadă în jumătatea nordică a țării și în zona montană, în general de 3…10 cm. Pe arii restrânse se va depune polei, îndeosebi în sud-estul Moldovei.
Vântul va avea intensificări în sudul, centrul și estul țării, cu viteze în general de 45…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 60…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea scăzută.
Vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a țării, astfel încât maximele vor fi cuprinse în general între -5 și 3 grade, cu valori mai ridicate în extremitatea de sud-est, spre 8…10 grade. Noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) va deveni geroasă în regiunile intracarpatice și izolat în rest, iar temperaturile minime ce se vor înregistra la nivelul țării se vor încadra în general între -15 și -5 grade.
Vineri (9 ianuarie) vremea se va menține rece în vestul, nordul și centrul țării, cu temperaturi maxime cuprinse în general între -8 și -1 grad, iar noaptea va fi ger în jumătatea de nord a Moldovei și izolat în Transilvania, unde se vor înregistra temperaturi minime cuprinse între -15 și -10 grade. Începând din seara zilei de vineri (9 ianuarie) aria precipitațiilor va cuprinde sud-vestul teritoriului. Acestea vor fi la început mixte și vor favoriza depunerile de polei, apoi vor predomina ninsorile.
Cod galben de ninsoare viscolită, vizibilitate sub 100 m, intensificări ale vântului și strat de zăpadă în Dobrogea
În intervalul 8 ianuarie, ora 10:00 – 08 ianuarie, ora 23:00, în sudul, centrul și estul Transilvaniei, în nordul și centrul Moldovei, în centrul și sud-estul Munteniei și mai ales după-amiaza și seara local în Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și Orientali temporar va ninge viscolit și viziblitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 70…85 km/h. Se va depune strat de zăpadă în general de 5…15 cm.
În municipiul Constanța, astăzi vremea se va răci accentuat
Cerul va fi mai mult noros. În prima parte a zilei va ploua, iar spre sfârșitul intervalului va ninge slab. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, cu rafale de 50 – 65 km/h, viscolind ninsoarea.
Temperatura maximă, se va înregistra la începutul intervalului, și va de 8 grade, iar cea minimă de -4…-3 grade.
Mâine, vremea va fi rece și se va ameliora ca aspect. Cerul va fi varibil, mai mult noros la începutul și sfârșitul intervalului. Temperatura maximă va fi de 2 grade, iar cea minimă va fi de -1…0 grade. La sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.
P.S.
Written by: Alexandra
ANM Constanța iarnă meteo ninsoare Radio wave România stiri Viscol Wave Radio





12:00 am - 12:00 am
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)