Actualitate

CONSTANȚA: Licitație de peste 440 de milioane de lei pentru proiecte publice

today19 septembrie 2025 21

Background
share close

Municipalitatea a lansat o licitație publică pentru achiziționarea serviciilor integrate de proiectare, expertizare tehnică, elaborare documentații tehnico-economice și asistență tehnică pentru obiective de investiții publice din Constanța, pentru o perioadă de patru ani. Valoarea estimată a acordului-cadru este de 442.775.500 de lei, fără TVA.

Prin intermediul acestui acord-cadru se vor achiziţiona servicii complete şi integrate pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice aferente lucrărilor de construcţii noi, reabilitare, modernizare, consolidare, extindere şi amenajare a obiectivelor de investiții din multiple domenii: construcţii civile şi sociale, infrastructură de transport, lucrări de artă şi structuri speciale, amenajări urbane complexe și integrate, infrastructură inteligentă şi sisteme de monitorizare (smart city), lucrări hidrotehnice şi de mediu, precum şi alte categorii de lucrări relevante pentru dezvoltarea urbană sustenabilă a municipiului Constanţa.

În Caietul de sarcini, la contextul realizării acestei achiziții de servicii, Primăria menționează că, la nivelul aparatului de specialitate, nu există personal tehnic specializat şi un număr suficient care să poată acoperi, în regim propriu, necesarul de servicii integrate de proiectare, expertizare şi asistență tehnică pentru derularea acestor investiţii.

„Având în vedere volumul, complexitatea şi caracterul multidisciplinar al proiectelor vizate, se impune externalizarea acestor servicii către operatori economici de specialitate, cu expertiză şi capacitate demonstrată în domeniul proiectării şi consultanței tehnice aferente investiţiilor publice“, se menționează în Caietul de sarcini.

Sursa de finanțare ar urma să fie bugetul local al Municipiului Constanța, precum şi, după caz, alte surse legal constituite: fonduri externe nerambursabile, fonduri guvernamentale, alte surse de finanţare eligibile conform legislației în vigoare.

Serviciile ar urma să acopere atât lucrările noi, cât şi intervențiile asupra construcţiilor şi infrastructurilor existente. Prestarea serviciilor va include, fără a se limita la: elaborarea studiilor preliminare (studiu geotehnic, studiu topografic, studii de impact; studii de mediu, audit energetic, studii de eficienţă energetică, studii arheologice, studii istorice, studii de trafic, studii climatice, studii de risc), întocmirea documentaţiilor de urbanism (Plan Urbanistic Zonal, Plan Urbanistic de Detaliu), a documentațiilor pentru avize şi autorizații, expertizelor tehnice, proiectelor tehnice, detaliilor de execuţie, asistenței tehnice în faza de execuţie, actualizării documentaţiilor şi întocmirii documentațiilor post-execuție (as-built, cartea tehnică).

Durata de valabilitate a acordului-cadru pentru prestarea serviciilor este stabilită la 48 de luni calendaristice de la data semnării acestuia. Pe durata lui de valabilitate, vor putea fi atribuite unul sau mai multe contracte subsecvente, în funcţie de necesitățile de investiții identificate de Primăria Municipiului Constanţa. Fiecare contract subsecvent va avea termene de livrare adaptate specificului obiectivelor vizate și nivelului de complexitate al lucrărilor de proiectare.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 22 octombrie 2025.

P.S.

Written by: Alexandra

Rate it

Lasă un comentariu (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *