Actualitate

CSM Constanța scoate la concurs cinci posturi

today26 octombrie 2026 5

Background
share close

Clubul Sportiv Municipal Constanța organizează concurs pentru ocuparea a cinci posturi de execuție, în domeniul organizării activității sportive și în cel administrativ. Pentru trei dintre posturi, candidații nu trebuie să aibă vechime în specialitate.

În cadrul Compartimentului organizare competiții, baze sportive și secții sportive sunt disponibile următoarele posturi:

  • Consilier de specialitate nivel II – sunt solicitate studii superioare de lungă durată, finalizate cu diplomă de licență, cu profil juridic, administrație publică, inginerie sau educație fizică și sport, precum și minimum cinci ani de vechime în specialitate. Atribuțiile includ consilierea juridică, economică și administrativă și asigurarea legăturii cu alte instituții publice și cu cetățenii.
  • Consilier debutant – candidații trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, finalizate cu diplomă de licență, cu profil administrație publică sau inginerie. Nu este obligatorie vechimea. Activitatea presupune, între altele, sprijinirea și coordonarea activității secțiilor sportive, prin delegare de atribuții, organizarea competițiilor și menținerea legăturii cu federațiile.
  • Referent debutant – sunt necesare studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat, fără condiție de vechime. Atribuțiile sunt similare celor prevăzute pentru consilierul debutant.

Alte două posturi sunt disponibile în cadrul Compartimentului logistic, administrativ și secretariat:

  • Administrator – sunt solicitate studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat și minimum trei ani de vechime în specialitate. Printre responsabilități se numără aprovizionarea clubului, soluționarea problemelor administrative și asigurarea igienei și curățeniei bazei materiale.
  • Muncitor necalificat, treapta II – potrivit comunicatului, sunt necesare studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat, fără vechime. Postul presupune activități de curățenie, manipularea obiectelor, întreținerea spațiilor verzi și deszăpezire.

Persoanele interesate pot solicita informații la sediul clubului, situat pe Bulevardul Mamaia nr. 193.

V.I.

Written by: Alexandra

Rate it

Lasă un comentariu (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *