Wave Radio Best Wave in Constanta


Vernisaj expoziția FLORALE
Un grup de doamne din județul Constanța aduce în municipiul-reședință de județ, vineri, 27 martie, de la ora 18.00, expoziția de pictură „Florale“, la Art Gallery Constanța, din incinta Tomis Mall – etajul II.
Lucrările expuse sunt rezultatul activității desfășurate în cadrul atelierului coordonat de artistul Mircea Costea, un spațiu în care participantele au ales să își transforme timpul liber într-un exercițiu de creativitate și expresie artistică. Deși activează în domenii precum medicina, învățământul, economia, antreprenoriatul și biologia, acestea sunt unite de pasiunea pentru pictură și de interesul comun pentru tema florală.
Expoziția propune publicului o incursiune într-un univers vizual dominat de sensibilitate și culoare, fiecare lucrare reflectând perspectiva personală a autoarei și modul în care aceasta se raportează la natură.
„Deși activează în domenii variate, ele sunt unite de dragostea pentru pictură și de dorința de a exprima frumusețea naturii prin tema florilor. Lucrările reflectă sensibilitatea, creativitatea și perspectiva personală a fiecărei autoare. Eu le felicit din tot sufletul și invit iubitorii de artă la vernisaj“, a declarat pictorul Mircea Costea.
Un atelier, o comunitate, zeci de povești în culori
Atelierul de pictură din Medgidia, coordonat de acesta, funcționează din anul 2010, după absolvirea specializării Pedagogia artei în cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța. Activitatea a început prin lucrul cu copii cu nevoi speciale, fiind ulterior extinsă către copii, tineri și adulți, inclusiv o grupă dedicată doamnelor de peste 60 de ani.
În cei peste 15 ani de activitate, atelierul a devenit un reper local în formarea artistică, prin organizarea a peste 20 de expoziții cu lucrările cursanților, atât la Medgidia, cât și în Adamclisi și Balcic. De asemenea, de șase ani, există un parteneriat activ cu o galerie de artă din orașul Elena, districtul Veliko Tarnovo, Bulgaria, unde participantele au fost invitate și la șase ediții ale taberei de pictură organizate de autoritățile locale.
În același timp, pictorițele amatoare din cadrul atelierului expun constant la Medgidia, și în deschiderea Taberei Internaționale de Pictură „Lucian Grigorescu“, contribuind la consolidarea unei comunități artistice locale.
Expoziția „Florale“ de la Constanța marchează, astfel, nu doar un moment artistic, ci și rezultatul unui parcurs construit în timp, în care pasiunea pentru pictură a devenit un liant între oameni, generații și profesii diferite.
Valentin ISPAS

Written by: Alexandra
constanta evenimente expozitii florale medgidia mircea costea pictura Radio wave Wave Radio





12:00 am - 12:00 am
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)