Wave Radio Best Wave in Constanta
today18 decembrie 2025 48 1


Schimbări majore în Administrație la nivelul județului Constanța! Florin Mitroi a demisionat din funcția de Președinte al Consiliului Județean Constanța.
Acesta și-a motivat demisia printr-o profundă dezamăgire față de blocajele, interesele mărunte și lipsa de implicare din administrație, care îl împiedicau să acționeze în interesul cetățenilor. Florin Mitroi a mai spus că a ales să renunțe la funcție din respect pentru oameni și pentru propria demnitate.
,,Astăzi, mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Constanța încetează prin renunțare la funcție. A fost o decizie foarte grea, asupra căreia am stăruit îndelung. Din respect pentru toți cetățenii județului, indiferent că m-au susținut sau nu, fac public faptul că la baza deciziei mele stă o dezamăgire profundă. Sunt siderat de dorința acerbă a unora de a ține județul cât mai scufundat, cât mai lipsit de investiții, cât mai invizibil, servind doar interese mărunte. Și la fel de siderat sunt și de marea masă a oamenilor politici și a factorilor de decizie în administrație, care aleg să rămână indiferenți, doar ca să își păstreze funcția. Eu nu pot. Am depus un jurământ, că voi servi interesul cetățeanului. Nu pot să asist nepăsător la ignorarea lui.
Am candidat pentru această funcție, având convingerea că este cea mai bună direcție pentru a putea dezvolta județul, dar din păcate, din această poziție, nu pot să fac mai multe pentru cetățeni, nici să schimb modul în care este văzută administrația.
Mi-am dat seama că am două opțiuni: să continui să ocup această funcție până la finalul mandatului, însă să dezamăgesc cetățenii pentru că nu pot realiza în aceste condiții ce mi-am propus și ce este necesar, fiind limitat, îngrădit, prestat în mod constant sau să renunț la această funcție, din respect pentru voi și pentru mine, pentru a putea realiza ce mi-am propus, însă pe altă cale, pentru că demnitatea personală și dezvoltarea județului sunt mai importante decât ocuparea unei funcții.
Este o retragere voluntară, asumată. Sper să o vedeți ca pe o decizie onorabilă, și nu o slăbiciune. Consider că am luat decizii corecte, chiar dacă unele au deranjat. Am anulat contracte nedrepte, am deschis uși spre transparență. Puneți faptele înaintea vorbelor.
Constanța are nevoie de susținere, de implicare, de acțiune, de adevăr. Dar nu de la un singur om, ci de la toți. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit, cetățenilor care au crezut în mine, colegilor mei, echipei care mi-a susținut activitatea și presei. Sper la un Consiliu Județean stabil, o echipă pregătită și proiecte care vor continua, indiferent de nume. Mă plec în fața cetățenilor acestui județ și sper ca următorul președinte să îl iubească la fel de mult ca mine”, a declarat Florin Mitroi.
P.S.
Written by: Alexandra
CJC Constanța constanta florin mitroi mamaia Radio wave stiri Wave Radio

EMISIUNENow on air





Bună dimineața și bun venit la "Matinal la Mal," emisiunea ta preferată pentru un început de zi plin de energie și voie bună. Difuzată online pe www.waveradio.ro, de luni până vineri, între orele 9-11 dimineața, emisiunea aduce răsăritul mării direct în casele și inimile ascultătorilor.
close
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
12:00 pm - 12:05 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)