Wave Radio Best Wave in Constanta


Constanța, mai bogată cu câteva locuri de joacă! Este promisiunea autorităților locale care își propun să amenajeze noi parcuri de distracție pentru copii în mai multe cartiere ale orașului, dar și în stațiunea Mamaia, însă cei mici mai au ceva timp de așteptat. Deși proiectul a fost pregătit în detaliu, noile spații vor prinde contur cel mai devreme anul viitor, întrucât urmează să fie lansată procedura de licitație pentru execuția lucrărilor.
Potrivit reprezentanților administrației locale, documentațiile tehnice sunt deja finalizate, iar în perioada următoare va fi demarat procesul de achiziție publică.
„Primăria Municipiului Constanța pregătește documentația pentru achiziția lucrărilor de execuție pentru zece locuri de joacă noi. Este primul lot. Sperăm să se atribuie contractul de execuție anul următor. Nu se mai efectuează noi lucrări de reabilitare. Locurile de joacă existente sunt incluse în acordul-cadru de întreținere“, au transmis reprezentanții Biroului de presă al instituției.
Proiectul are ca obiectiv principal crearea unor spații moderne, sigure și igienice, menite să stimuleze imaginația copiilor, să încurajeze socializarea, dezvoltarea fizică și formarea abilităților motorii. Noile locuri de joacă vor fi gândite atât pentru copii de diferite vârste, cât și pentru cei cu dizabilități, prin montarea unor echipamente adaptate, conforme standardelor europene.
În același timp, amenajările vor include și elemente menite să ofere confort adulților care îi însoțesc pe cei mici, transformând aceste zone în adevărate spații de relaxare pentru întreaga familie. Mobilierul urban, împrejmuirile și suprafața de joc realizată din covor colorat din cauciuc vor contribui la siguranța celor care folosesc spațiile.
Inițiativa face parte din strategia Municipalității de îmbunătățire a calității spațiului public destinat copiilor, având în vedere nevoia tot mai mare de zone recreative în oraș. Prin aceste investiții, administrația locală își propune să ofere comunității spații moderne și accesibile, care să răspundă cerințelor actuale ale unui oraș în dezvoltare.
Cele zece locații în care urmează să fie amenajate noile locuri de joacă sunt următoarele: stațiunea Mamaia – în zona Casa Harghita și în zona Summerland, municipiul Constanța – strada Baba Novac – bl. BN11 și bl. BN16, Parc Rotterdam, Bulevardul Tomis – bl. T1, strada I.L. Caragiale – zona Penny, strada Baba Novac – bl. BN3, Bulevardul Tomis – bl. TAV1, Aleea Garofiței – bl. L87/88/89.
P.S.
Written by: Alexandra
Constanța constanta copii evenimente loc de joacă mamaia Primăraia Constanța Radio wave stiri Wave Radio

EMISIUNENow on air





Bună dimineața și bun venit la "Matinal la Mal," emisiunea ta preferată pentru un început de zi plin de energie și voie bună. Difuzată online pe www.waveradio.ro, de luni până vineri, între orele 9-11 dimineața, emisiunea aduce răsăritul mării direct în casele și inimile ascultătorilor.
close
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
12:00 pm - 12:05 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)