Wave Radio Best Wave in Constanta


În perioada 27 – 30 iunie 2025, Organizația de Management al Destinației Mamaia – Constanța a organizat un info trip cu participare internațională, dedicat promovării litoralului românesc pe piețele externe. Evenimentul a reunit un grup de tour-operatori și agenții de turism din Polonia și Italia, care au vizitat stațiunea Mamaia și municipiul Constanța, în vederea explorării oportunităților de colaborare cu industria turismului locală.
Delegația internațională a inclus reprezentanți ai unor agenții de turism cu experiență pe piețele lor, interesați de diversificarea ofertei pentru clienții care caută destinații estivale accesibile, sigure și atractive. Programul vizitei a inclus un tur ghidat al principalelor obiective culturale și istorice din Constanța și prezentarea plajelor, infrastructurii turistice și a peste 25 de hoteluri din stațiune.
Un moment central al info trip-ului a fost organizarea unor întâlniri B2B (business-to-business) între tour-operatori și hotelierii din zonă. Acestea au avut loc într-un cadru profesional, cu prezentări de oferte, discuții despre specificul piețelor internaționale și identificarea celor mai bune formule de parteneriat. Atmosfera a fost una deschisă și constructivă, iar participanții au confirmat că vor urma colaborări directe cu hoteluri din Mamaia și Constanța.
George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța, a subliniat importanța acestui tip de evenimente pentru dezvoltarea turismului regional: „Ne-am propus să trecem de la promovare la acțiuni concrete, iar acest info trip este un exemplu clar de strategie aplicată. Faptul că tour-operatorii străini aleg să ne viziteze, să ne cunoască personal oferta și să discute direct cu hotelierii arată că Mamaia și Constanța pot redeveni repere importante pe harta turismului european. Mulți dintre invitați au fost surprinși pozitiv de calitatea serviciilor, de infrastructură și de potențialul pe care îl are destinația noastră. Suntem încrezători că aceste parteneriate vor aduce mai mulți turiști străini și vor crește vizibilitatea litoralului românesc în afara granițelor“.
Evenimentul face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative strategice derulate de OMD Mamaia – Constanța în parteneriat cu autoritățile locale și operatorii privați din turism. Scopul este atragerea de noi fluxuri turistice internaționale, creșterea duratei sejururilor, extinderea sezonului estival și profesionalizarea continuă a ofertei turistice din zonă.
OMD Mamaia – Constanța anunță că va continua, și în perioada următoare, organizarea de info trip-uri, participări la târguri internaționale și acțiuni de promovare targetate pe piețele cu potențial de creștere pentru litoralul românesc.
V.I.







Written by: Alexandra
constanta mamaia omd OMD Mamaia Radio wave stiri turism turisti Wave Radio





12:00 am - 12:00 am
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)