Wave Radio Best Wave in Constanta


Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat o propunere de sprijin financiar în trei praguri pentru anul 2026, la fel ca în anul 2023.
„Am propus pentru bugetul pentru anul în curs un sprijin pentru pensionari în trei praguri. Pentru că avem pensionari sub 1.500 de lei, pensionari între 1.500 și 2.000 de lei, din punct de vedere al veniturilor, și pensionari între 2.000 și 3.000 de lei. Este mecanismul pe care l-am folosit ca guvern în 2023 șii este punctul de plecare în discuția pe acest subiect.
A spus și Sorin Grindeanu, am spus-o și eu, au spus-o și alți colegi că suntem după o perioadă în care inflația a mâncat mult din puterea de cumpărare a tuturor românilor, cu atât mai mult a pensionarilor cu venituri mici și nu se poate ca în anul acesta să nu avem nicio compensare, să nu avem niciun beneficiu în plus față de veniturile de anul trecut pentru acești oameni. Așadar, asta va fi propunerea cu care vom merge”.
Întrebat despre sprijinul financiar, Florin Manole a explicat că se va baza pe premisele anului 2023, astfel că ajutorul va fi virat în două tranșe, de Paște și de Crăciun, scrie RTV.
Written by: Alexandra
constanta ministerul muncii pensie Radio wave romania stiri Wave Radio





12:00 am - 12:00 am
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)