Wave Radio Best Wave in Constanta


Sala de sport din Complexul „Badea Cârțan“ din Constanța. FOTO: Focuspress
Proiectul de reabilitare și modernizare a sălii de sport din Complexul „Badea Cârțan“ din Constanța a obținut aprobarea unei finanțări europene de peste 18,6 milioane de lei, potrivit Clubului Sportiv Municipal Constanța. Consiliul Local a aprobat, în data de 29 octombrie, contribuția Municipalității, în valoare de peste 5,3 milioane de lei.
Următoarea etapă anunțată de CSM Constanța este semnarea contractului de finanțare, urmată de pregătirea achiziției pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Finanțare prin programul pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic
Sala se află în administrarea Clubului Sportiv Municipal Constanța, care a inițiat demersurile și a elaborat proiectul.
Potrivit comunicatului transmis de club, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est a aprobat 18.672.619,73 lei din fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Est 2021 – 2027.
Proiectul este finanțat în cadrul Priorității „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul“, prin acțiunea destinată consolidării clădirilor aflate în risc seismic.
Contribuția Municipalității, aprobată de consilierii locali, este de 5.349.292,74 lei.
CSM estimează lansarea licitației la începutul anului viitor
Directorul CSM Constanța, Mihai Ochiuleț, a anunțat că instituția se pregătește pentru semnarea contractului de finanțare. Dacă etapele se vor desfășura conform estimărilor, licitația pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor ar urma să fie lansată la începutul anului 2027.
„Ne pregătim pentru semnarea contractului de finanțare și, dacă toate lucrurile merg așa cum ne așteptăm, la începutul anului 2027 vom lansa licitația pentru proiectul tehnic și execuția lucrării“, a declarat Mihai Ochiuleț.
Conducerea clubului estimează că sala modernizată ar putea intra în circuitul sportiv pe parcursul anului 2028.
Două săli moderne de sport, în perspectiva conducerii clubului
Mihai Ochiuleț le-a mulțumit consilierilor locali pentru aprobarea contribuției Primăriei și a legat investiția de nevoia dezvoltării infrastructurii sportive din Constanța.
În acest context, directorul CSM a menționat și Sala Polivalentă, exprimându-și speranța că aceasta va fi inaugurată în 2027, iar sala din Complexul „Badea Cârțan“ va deveni funcțională în anul următor.
Valentin ISPAS
Written by: Alexandra
ADR Complexul Badea Cartan csm csm constanta fonduri europene mihai ochiulet primaria constanta PRSE sala de sport sala polivalenta sport






"Wave Rewind" este emisiunea radio care îți aduce cele mai importante știri ale zilei într-un format clar, dinamic și ușor de urmărit. Ca o adevărată revistă a presei, Wave Rewind prezintă cele mai relevante subiecte din actualitate, un rezumat esențial pentru a rămâne informat.
close
12:00 am - 12:00 am
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
10:00 am - 10:05 am
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)