Wave Radio Best Wave in Constanta


Imagine cu rol ilustrativ
Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, de pe Bulevardul Mamaia (zona scuar), precum și la intersecțiile străzilor Crișanei/Pictor Ion Andreescu, Crișanei/Maramureș, Chiliei/Nicolae Iorga, Chiliei/Nicolae Bălcescu, RAJA SA va sista furnizarea apei potabile miercuri, 29 aprilie 2026, în intervalul orar 7.00 – 17.00.
Pe timpul desfășurării lucrărilor vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Mircea cel Bătrân – Ion Rațiu – Pictor Ion Andreescu – Panait Cernea – Chiliei – Ciprian Porumbescu – Bulevardul Mamaia – Nicolae Iorga – Mircea cel Bătrân.
Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL1 „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – LOT 1“, în valoare totală de aproximativ 42 de milioane de lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
„Rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi. La finalul operațiunilor, furnizarea apei se va relua progresiv în zonele afectate.
Atenționăm abonații din zonele afectate că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului de alimentare cu apă, pot surveni modificări temporare de aspect, în special în ceea ce privește turbiditatea și culoarea. În astfel de situații, recomandăm evitarea consumului de apă pentru băut și utilizarea acesteia doar în scopuri casnice și menajere, până la limpezire“, au transmis reprezentanții RAJA SA.
V.I.
Written by: Alexandra
apa constanta fonduri europene POIM Radio wave RAJA stiri Wave Radio





Zi cu soare, în echipă: Alexandra și Valentin vă fac legătura cu oameni diverși, din diferite domenii de activitate, de la cultură, divertisment, sănătate, educație și până la politică și administrație. Vor fi valuri de discuții interesante, combinate cu muzică și comentarii serioase (sau nu neapărat), acide sau blânde (depinde de context), mai pe scurt: "Facem Valuri!"
close
3:00 pm - 5:00 pm
5:00 pm - 5:05 pm
5:05 pm - 6:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)