Wave Radio Best Wave in Constanta


Imagine cu rol ilustrativ
Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de apă din municipiul Constanța, de la intersecția străzii B. P. Hașdeu cu Farului și a Bulevardului Tomis cu strada Farului, RAJA SA va sista furnizarea apei potabile miercuri, 22 aprilie a.c., în intervalul orar 8.00 – 24.00.
Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
În același interval orar, se va furniza apă cu presiune scăzută în zona cuprinsă de străzile Soveja – Bulevardul Al. Lăpușneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja, precum și în Punctele termice 121, 122 și 123. În funcție de consumurile înregistrate în această perioadă, dar și de topografia rețelei, în zonele înalte și la etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a apei la robinete.
Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL2A – „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța“, în valoare totală de aproximativ 25 de milioane de lei, derulat prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare).
„Rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi. La finalul operațiunilor, furnizarea apei se va relua progresiv în zonele afectate.
Atenționăm abonații din zonele afectate că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului de alimentare cu apă potabilă, pot surveni modificări de aspect, în special în ceea ce privește turbiditatea și culoarea. În astfel de situații, recomandăm evitarea consumului de apă pentru băut și utilizarea acesteia doar în scopuri casnice și menajere, până la limpezire“, au transmis reprezentanții RAJA SA.
V.I.
Written by: Alexandra
apa constanta fonduri europene POIM Radio wave RAJA stiri Wave Radio





3:00 pm - 5:00 pm
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
5:00 pm - 5:05 pm
5:05 pm - 6:00 pm
6:00 pm - 7:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)