Cultură

SCENA DESCHISĂ – Platforma de dezbateri SEAS pentru accesibilizare în artele spectacolului

today25 august 2026 6

Background
share close

Teatrul de Stat Constanța organizează „SCENA DESCHISĂ – Platforma de dezbateri SEAS pentru accesibilizare în artele spectacolului”, în cadrul secțiunii Focus Acces a SEAS 2026, în parteneriat cu British Council, în zilele de 26 și 27 august.

Ce înseamnă, concret, accesibilizarea culturii? Înseamnă ca o persoană nevăzătoare să poată urmări un spectacol prin descriere audio, o persoană surdă să aibă acces la ceea ce se petrece pe scenă prin interpretare în limba semnelor sau supratitrare adaptată, iar o persoană cu mobilitate redusă să poată intra într-o sală de spectacol. Înseamnă, de asemenea, adaptarea unor spectacole și a relației cu publicul pentru persoanele neurodivergente sau cu dizabilități de învățare. Dincolo de aceste soluții concrete, accesibilizarea înseamnă dreptul persoanelor cu dizabilități de a participa la viața culturală și, implicit, la viața comunității.

De aici pornește SCENA DESCHISĂ. Timp de două zile, reprezentanți ai instituțiilor culturale, artiști, experți și profesioniști implicați în proiecte de accesibilizare se întâlnesc la Constanța pentru a prezenta experiențe și modele de bună practică și pentru a discuta despre dificultățile concrete, soluțiile și direcțiile de dezvoltare la nivel național.

Prima zi va debuta cu lansarea studiului „Artă și dizabilitate în România” și va continua cu o prezentare dedicată experienței Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii, o masă rotundă despre accesibilizarea în artele spectacolului și spectacolul-lectură „Teama de a înota pe întuneric”, accesibilizat pentru persoane neurodivergente. Cea de-a doua zi va fi dedicată unor teme și practici concrete de accesibilizare pentru persoane neurodivergente și cu dizabilități de învățare, persoane nevăzătoare, surde și cu deficiențe de auz, precum și accesibilizării mediului construit în spațiile culturale.

PROGRAM

Miercuri, 26 august

10:30 – 12:15 – Lansarea studiului „Artă și dizabilitate în România”

Participă experții Olga Macrinici (co-autoarea studiului), Iris Popescu (Asociația AMAIS), Ruxandra Mateescu (Asociația Supereroi printre noi), Erwin Șimșensohn (director general Teatrul de Stat Constanța și SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului), alături de reprezentanți ai British Council

12:15 – 12:30 – Coffee break

12:30 – 13:30 – Strategie culturală pentru o Capitală Europeană a Culturii accesibilă și incluzivă – Teodora Borghoff, expert în cadrul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii

13:30 – 15:30 – Pauză 

15:30 – 17:30 – Masa rotundă „Accesibilizarea în artele spectacolului”

Participă reprezentanți ai instituțiilor teatrale și artiști care au inițiat sau au fost implicați în proiecte de accesibilizare în România.

18:00 – 18:45 – Spectacolul-lectură „Teama de a înota pe întuneric” de Gabriela Harabagiu, accesibilizat pentru persoane neurodivergente – la Teatrul de Stat Constanța – Sala Balet, Bulevardul Ferdinand nr. 11

Joi, 27 august

10:30 – 11:15 – Accesibilizarea spectacolelor pentru persoanele neurodivergente și pentru persoanele cu dizabilități de învățare – Ruxandra Mateescu (Asociația Supereroi printre noi) 

11:15 – 12:00 – Accesibilizarea mediului construit în spațiile culturale. Exerciții de empatie – Iris Popescu (Asociația AMAIS)

12:00 – 12:15 – Coffee break

12:15 – 13:00 – Accesibilizarea spectacolelor pentru persoanele nevăzătoare – Simona Smulțea (Asociația Ceva de Spus Timișoara) și Ana Ursu (Teatrul Basca din Timișoara)

13:00 – 13:45 – Accesibilizarea spectacolelor și filmelor pentru persoanele surde și cu deficiențe de auz – Lena Dermengiu (Fundația CODA – Farmecul Tăcerii) și Ligia Soare (Asociația Animest)

Toate evenimentele din program, cu excepția spectacolului-lectură, vor avea loc la Sala Ovidius a Hotelului Continental Forum Constanța.

„Ne-ar bucura să vă avem alături la această întâlnire și să contribuim împreună la aducerea în atenția publicului a unei teme încă insuficient discutate: accesul real al persoanelor cu dizabilități la cultură, atât ca spectatori, cât și ca artiști și profesioniști ai domeniului.

Vă așteptăm la SCENA DESCHISĂ, pe 26 și 27 august, la Constanța”, au transmis reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.

SEAS 2026 – Ediția a V-a:

Organizator: Teatrul de Stat Constanța

Finanțator: Consiliul Județean Constanța  

V.I.

Written by: Alexandra

Rate it

Lasă un comentariu (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *