Actualitate

VIDEO & GALERIE FOTO. Hotelul Dobrogea, închis de Protecția Consumatorilor

today9 februarie 2026 22

Background
share close

Hotelul Dobrogea din Constanța a fost oprit temporar de la prestarea serviciilor turistice, în urma unui control efectuat de comisarii Protecției Consumatorilor. Măsura a fost dispusă până la remedierea tuturor deficiențelor constatate.

Inspectorii au identificat numeroase nereguli grave, care afectează atât condițiile de cazare, cât și siguranța turiștilor. Printre acestea se numără holuri cu deficiențe substanțiale ale pereților și ale instalațiilor electrice, precum și uși ale camerelor aflate într-o stare avansată de degradare. De asemenea, mocheta de pe holuri și din camere era pătată și neigienizată corespunzător, iar în camere au fost descoperite instalații electrice nesecurizate, cu potențial pericol pentru clienți. Probleme serioase au fost constatate și în băi: căzi de duș degradate, ruginite, cu vopsea exfoliată, robineți acoperiți de calcar și rugină, precum și un nivel general scăzut de igienă.

Un risc major a fost identificat la nivelul recepției, unde tavanul din lemn, împreună cu instalații electrice protejate rudimentar reprezenta un pericol real de incendiu. În plus, inventarul moale – așternuturi și prosoape – este subdimensionat, degradat, cu aspect și miros de murdar.

Comisarii au constatat și faptul că oferta de mic dejun nu exista în realitate, deși aceasta era prezentată clienților.

În urma controlului, operatorul economic a fost sancționat cu o amendă în valoare de 10.000 de lei, iar activitatea hotelului a fost suspendată temporar, până la remedierea tuturor deficiențelor.

Unitatea de cazare este deținută de Complex Turistic Dobrogea SRL, ce îi are ca asociați pe FederalCoop SCC și de Uniunea Județeană Cooperație Consum Constanța.

V.I.

Written by: Alexandra

Rate it

Lasă un comentariu (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *