Actualitate

VIDEO. Mihail: „Iubirea nu e ceea ce spui, ci ceea ce lași să se vadă“

today8 februarie 2026 14

Background
share close

Mihail a lansat „În felul meu“, o piesă despre tăcere, despre iubirea care nu cere glas și despre felurile diferite în care oamenii se pot auzi unii pe alții dincolo de cuvinte.

„Piesa asta este pentru toți bărbații care au simțit mult și au spus puțin, cărora nu le-a fost ușor să spună «te iubesc». E pentru femeile care au fost rănite de tăcerile noastre, de felul nostru stângaci de a iubi. Este pentru tatăl meu, care mi-a spus de multe ori că îi e greu să rostească «te iubesc» mamei, că el o iubește așa, în felul lui. Și atunci am înțeles că iubirea nu e ceea ce spui, ci ceea ce lași să se vadă“, a declarat Mihail.

Videoclipul păstrează aceeași sinceritate și emoție. Povestea urmărește relația dintre un muzician și o tânără cu deficiențe de auz, iar felul în care cei doi ajung să se înțeleagă dincolo de cuvinte transformă clipul într-o metaforă vizuală a piesei. Rolul principal feminin este interpretat de Simona, studentă cu aceeași experiență de viață ca personajul pe care îl joacă, non-actor, a cărei prezență aduce autenticitate întregii povești.

Pentru a putea comunica direct cu ea și pentru a reda cât mai adevărat relația dintre personaje, Mihail a învățat timp de trei săptămâni o parte din limbajul semnelor și a lucrat la traducerea versurilor piesei. Pe platou, comunicarea a fost posibilă cu sprijinul interpretelor LSR Mihaela Dascăl și Oana Țufar, cu susținerea Asociației Naționale a Surzilor din România și a directorului Daniel Lolici.

Videoclipul, regizat de Adrian Nica și Mihail, este o declarație artistică despre iubirea care se vede, se simte și se înțelege dincolo de sunet. 

Pentru acest single, Mihail a fost inspirat de o vizită pe care a făcut-o în urmă cu câteva luni, în satul natal (Dortkaia din Republica Moldova). A mers iar la școala în care a copilărit, s-a întâlnit cu elevii, au povestit, au cântat și au petrecut timp împreună. La finalul întâlnirii, directoarea i-a făcut cunoștință cu o elevă retrasă, care stătea într-un colț, în liniște, o adolescentă care nu poate auzi.

Prin limbajul semnelor, fata i-a mărturisit că și-ar dori enorm să-i poată auzi muzica, dar acest lucru îi este imposibil. A fost un moment copleșitor pentru amândoi: s-au îmbrățișat și au plâns, într-o tăcere care a spus mai mult decât orice sunet. Întors la Cluj, Mihail a dus acea emoție în studio și a transformat-o „În felul meu“.

V.I.

Written by: Alexandra

Rate it

Lasă un comentariu (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *