Wave Radio Best Wave in Constanta


Cel mai mare acvariu din Balcani va fi construit la Constanța
Consiliul Județean Constanța a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Construirea, organizarea și dotarea unui nou Acvariu în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța”, o investiție în valoare de 115.023.715,83 lei (aproximativ 23 de milioane de euro), finanțată prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027.
Noul Acvariu va fi construit pe Bulevardul Mamaia nr. 255 și este anunțat drept cel mai mare acvariu din spațiul balcanic. Proiectul va include bazine dedicate Oceanului Planetar și Mării Negre, tuneluri de vizitare, un habitat pentru pinguini, expoziții tematice, sală de conferințe, bibliotecă, cafenea și spații moderne destinate educației, cercetării și petrecerii timpului liber.
Președintele Consiliului Județean Constanța a declarat că investiția reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte pe care administrația județeană le va realiza în următorii ani.
„Ne-am asumat să dezvoltăm Constanța prin investiții care rămân generațiilor viitoare. Noul Acvariu este unul dintre cele mai importante proiecte pe care le vom realiza în următorii ani și va deveni un reper pentru turism, educație și cercetare. Este o investiție în viitorul județului nostru și în atractivitatea sa, atât pentru constănțeni, cât și pentru turiști”, a transmis Florin Mitroi, președintele CJC.
Lucrările vor avea o durată de 24 de luni, iar termenul de implementare a proiectului este stabilit pentru decembrie 2029.
Prin această investiție, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța va beneficia de una dintre cele mai moderne infrastructuri de profil din România, autoritățile estimând că noul Acvariu va consolida poziția județului Constanța ca destinație pentru turism, educație și cercetare la Marea Neagră.
V.I.







Written by: Alexandra
Acvariu CJC CMSN consiliul judetean constanta Delfinariu florin mitroi fonduri europene PRSE Radio wave stiri Wave Radio





11:00 am - 12:00 pm
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
12:00 pm - 12:05 pm
12:05 pm - 1:00 pm
Alexandra & Valentin
1:00 pm - 3:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)