Wave Radio Best Wave in Constanta


Anton Niculescu și Andreea Bratu
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada“ organizează un eveniment de prestigiu cu ocazia Zilei Naționale a României: Concert Cameral Extraordinar, o celebrare a identității și culturii române prin rafinament artistic și virtuozitate.
Evenimentul va avea loc în data de 28 noiembrie, ora 18.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“, reunind doi artiști români de notorietate internațională într-un dialog muzical de o sensibilitate aparte: Anton Niculescu – violoncel și Andreea Bratu – pian.
Accesul este gratuit.
Un repertoriu ce unește tradiția și universalitatea muzicii
Programul serii aduce împreună lucrări emblematice ale compozitorilor români Ciprian Porumbescu și Constantin Dimitrescu, alături de capodopere ale repertoriului universal semnate de J.S. Bach, Gabriel Fauré, Felix Mendelssohn, Serghei Prokofiev și Dmitri Șostakovici.
Atmosfera muzicală propune un dialog afectiv între violoncel și pian, punând accent pe profunzimea expresivă.
Anton Niculescu – violoncel
Violoncelist român cu o carieră internațională impresionantă, Anton Niculescu a susținut concerte pe scene din Europa, Asia, America de Nord și de Sud, Africa – în peste 32 de țări.
A fost prim-violoncelist la Teatro alla Scala din Milano și la Teatro Comunale din Florența, sub bagheta legendarului Riccardo Muti.
Este laureat al unor competiții internaționale, inclusiv prestigiosul Concurs de la Trapani (Italia). A colaborat cu artiști precum Bruno Canino, Pavel Gililov, Gerard Causse, Vladimir Mendelssohn, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru sau Cvartetul „Enescu“ din Paris.
Aprecierea maeștrilor îl recomandă ca pe un artist de excepție:
Andreea Bratu – pian
Cu o activitate concertistică de peste 20 de ani, Andreea Bratua susținut recitaluri în România, Belgia, Elveția, Franța, Italia, SUA și Republica Moldova.
A urcat pe scene de prestigiu, între care se remarcă Carnegie Hall – Weill Recital Hall și Engelman Recital Hall (New York).
Este absolventă a UNMB și s-a perfecționat la Conservatorul „Giuseppe Verdi“ din Milano, participând la masterclass-uri cu mari personalități precum Badura-Skoda, Mogilevsky și Helmuth Deutsch.
A fost invitată în evenimente asociate Festivalului Internațional „George Enescu“ (edițiile 2021, 2023, 2025).
Este lector doctor la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius“ din Constanța și membru al Fundației Internaționale Alink-Argerich (Haga), jurizând competiții pianistice internaționale.
Concertul este conceput ca un omagiu adus culturii române, cultivând sensibilitatea artistică și virtuozitatea interpretativă. Publicul este invitat să se bucure de o seară de profunzime și eleganță, în care muzica românească și universală se împletesc într-o expresie a valorilor autentice.
Eveniment susținut de Consiliul Județean Constanța.
V.I.
Written by: Alexandra
1 decembrie anton niculescu centrul burada centrul jean constantin concert constanta pian Radio wave stiri violoncel Wave Radio ziua nationala

EMISIUNENow on air





Bună dimineața și bun venit la "Matinal la Mal," emisiunea ta preferată pentru un început de zi plin de energie și voie bună. Difuzată online pe www.waveradio.ro, de luni până vineri, între orele 9-11 dimineața, emisiunea aduce răsăritul mării direct în casele și inimile ascultătorilor.
close
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
12:00 pm - 12:05 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)