Politică

Ministrul Dezvoltării: „Vom putea preda beneficiarului și tuturor cetățenilor României Cazinoul din Constanța, putem să finalizăm lucrarea acolo și să-l finanțăm”

today13 februarie 2025 33

Background
share close

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat joi că obiectivele care sunt finalizate în proporție de minim 80%, printre care Cazinoul din Constanța, Academia de Muzică din Cluj, sediul Tribunalului și Judecătoriei Alexandria și Spitalul din Sinaia, vor fi finanțate pentru a fi finalizate în 2025.

Guvernul a aprobat, în acest sens, o hotărâre privind stabilirea criteriilor de prioritizare pentru proiectele de investiții finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social, derulate în anul 2025 de către Compania Națională de Investiții (CNI). El a spus că sunt mai multe obiective în procedură de recepție finală.

“Aș da câteva exemple ce înseamnă acest lucru în 2025. Înseamnă că ceea ce am anunțat deja și suntem în procedură de recepție finală vom putea preda beneficiarului, și societății, și tuturor cetățenilor României Cazinoul din Constanța, putem să finalizăm lucrarea acolo și să-l finanțăm; noul ansamblu pentru Academia de Muzică din Cluj; căminul studențesc al Universității de Vest din Timișoara; căminul studențesc al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș; sediul Tribunalului și Judecătoriei Alexandria; spitalul nou de la Sinaia.

Toate acestea, în afară de Cazinou, care este o reabilitare amplă, sunt investiții noi derulate în ultimii ani. Este asigurată finanțarea lor, astfel încât în 2025 acestea să poată fi predate beneficiarilor”, a adăugat ministrul.

La acest program este prevăzut ca plata să se facă între zilele de 15 și 17 ale lunii.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, hotărârea aprobată prevede că proiectele de investiții derulate prin Programul național de construcții de interes public și social de către Compania Națională de Investiții CNI vor fi finanțate în cursul acestui an în funcție de două criterii: domeniul în care sunt încadrate și stadiul de realizare.

Din categoria investițiilor semnificative fac parte 29 de proiecte de investiții derulate de CNI, între care: construirea spitalului orășenesc Sinaia, a unui cămin studențesc la Universitatea de Vest Timișoara, stadioanele ‘Gheorghe Hagi’ din Constanța și ‘Nicolae Dobrin’ din Pitești.

Written by: Alexandra

Rate it

Lasă un comentariu (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *