Wave Radio Best Wave in Constanta


Bulevardul Tomis, pietonal în week-end
Două petiții, două tabere și o întrebare: ce se întâmplă cu Bulevardul Tomis în week-end? George Măndilă vrea o dezbatere publică.
Discuția privind închiderea circulației auto pe Bulevardul Tomis în fiecare week-end de vară continuă să împartă opiniile constănțenilor.
Mai ales că, săptămâna trecută, au apărut două petiții, una care se opune transformării arterei într-o promenadă pietonală la sfârșit de săptămână, invocând problemele pe care le-ar putea genera în trafic și pentru locuitorii din zonă, și alta care susține măsura.
Invitat la emisiunea „Facem Valuri“, de la Wave Radio, George Măndilă, președintele Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia – Constanța, consideră că este necesară o dezbatere publică amplă.
„Trebuie să privim lucrurile în ansamblul lor“
„Eu cred că o dezbatere publică prelungită privind închiderea circulației auto pe Bulevardul Tomis în week-end este necesară“, a declarat George Măndilă.
Potrivit acestuia, la o astfel de discuție ar trebui să participe locuitorii din zonă, comercianții de pe Bulevardul Tomis, dar și operatorii economici din Piața Ovidiu și din Portul Tomis.
Măndilă consideră că discuția trebuie purtată în contextul mai larg al dezvoltării zonei istorice și turistice a orașului.
„Facem acest nucleu urban de tradiție pe care să-l știe toată țara? La Constanța, vineri seara, sâmbătă și duminică, până la ora 22.00, să fie o splendoare de promenadă pe bulevard până la faleza Cazinoului și până în Portul Turistic, încât efectiv să poți să stai 4 – 5 ore cu familia acolo, să te plimbi dintr-un loc în altul, sau nu? Dar trebuie să privim lucrurile în ansamblul lor și să consultăm cât mai multă lume“, a afirmat acesta.
Cine ar trebui să organizeze dezbaterea
Președintele OMD Mamaia – Constanța susține că o astfel de dezbatere nu ar trebui organizată nici de Primăria Constanța și nici de OMD, ci chiar de cei implicați în inițierea petițiilor și de societatea civilă, de asociația operatorilor economici care a solicitat închiderea bulevardului.
„Nu știu dacă va fi organizată o astfel de dezbatere publică. Nu este în sarcina Primăriei, nici în sarcina OMD-ului. Este în sarcina societății civile, fiindcă cetățenii au început aceste două petiții. La ei este discuția aceasta“, a explicat George Măndilă.
Iar concluziile acestei dezbateri să fie înaintate, ulterior, administrației locale.
„Să fie un meci cinstit, cu arme egale“
George Măndilă spune că toate părțile interesate ar trebui să aibă șansa de a-și prezenta argumentele în condiții egale.
„Dacă aș fi președintele Asociației Tomis Pietonal, aș invita toată lumea la discuție, și presa și pe cei care au inițiat petițiile, să fie un meci cinstit, cu arme egale. Toată lumea să aibă aceleași drepturi, să fie toți la masă, să aibă toți același timp de discuție“, a declarat acesta.
El consideră că la o astfel de întâlnire ar trebui invitați locuitorii și operatorii economici din zona cuprinsă între Capitol și Portul Tomis, inclusiv din Peninsulă și de pe strada Ștefan cel Mare, pentru ca discuția să fie concentrată asupra celor direct afectați.
Potrivit lui George Măndilă, numai printr-un dialog deschis între toate părțile implicate se poate ajunge la o soluție acceptată de comunitate, indiferent dacă aceasta va fi în favoarea sau împotriva închiderii circulației auto pe Bulevardul Tomis în weekend.
Valentin ISPAS
Written by: Alexandra
Bulevardul Tomis dezbatere Facem Valuri george mandila piata ovidiu portul tomis Radio wave stiri tomis pieton Wave Radio weekend





12:00 am - 12:00 am
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
10:00 am - 10:05 am
11:00 am - 12:00 pm
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)