Wave Radio Best Wave in Constanta


Captură video Focus Press
Autoritățile au continuat, vineri, 5 iunie a.c., evacuarea turiștilor de pe litoralul românesc, după alerta generată de prezența unor drone maritime în Marea Neagră. Până în jurul orei 14.00, peste 1.200 de persoane au fost evacuate din mai multe stațiuni de la malul mării, iar accesul către plaje a fost restricționat.
Prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, a declarat că există informații potrivit cărora, pe lângă drona detonată în Portul Constanța și o altă dronă distrusă în apele internaționale, ar mai putea exista încă trei drone maritime aflate în derivă. Acesta a precizat că informația nu este confirmată și că au fost ridicate elicoptere pentru verificări, existând posibilitatea ca datele primite să fie eronate.
De asemenea, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a transmis că există posibilitatea să fie identificate și alte drone maritime, motiv pentru care autoritățile au dispus evacuarea preventivă a plajelor și restricționarea accesului în zonele aflate în apropierea țărmului.
Operațiunile de evacuare a turiștilor de pe plaje sunt în plină desfășurare, după ce autoritățile au decis instituirea unor măsuri de siguranță în urma exploziei unei drone marine în Portul Constanța.
Potrivit datelor centralizate până în jurul orei 14.00, aproximativ 300 de persoane au fost evacuate de pe plaja din Costinești, alte 50 de persoane de pe plaja Tuzla, iar 355 de persoane de pe plajele din Eforie Nord și Eforie Sud.
De asemenea, aproximativ 400 de persoane au fost evacuate de pe plajele din zona Mangalia – Saturn, Venus și Cap Aurora.
Stațiunile Mamaia și Vama Veche ar fi evacuate în totalitate, ordinul vizând toate zonele aflate la mai puțin de un kilometru de luciul apei.
Pentru a împiedica accesul turiștilor în zonele vizate de măsurile de siguranță, Poliția Locală a blocat rutele de acces către plaje.
Măsuri similare au fost luate și în județul Tulcea. Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate de pe plaja din Sulina, circa 50 de persoane de pe plaja din Sfântu Gheorghe și alte aproximativ 50 de persoane din zona Gura Portiței.
Reprezentanții autorităților au precizat că acțiunile de evacuare din zonele Sfântu Gheorghe și Gura Portiței continuă și sunt într-o permanentă dinamică, în funcție de evoluția situației din teren.
Forțele de intervenție aflate în teren informează și recomandă persoanelor aflate pe plajă, în zonele de agrement sau în unitățile de alimentație publică situate în proximitatea perimetrului de siguranță să părăsească temporar zona, până la declararea acesteia ca fiind sigură.
UPDATE. Potrivit unui mesaj RO-Alert, începând cu ora 15.00, măsurile de evacuare a zonei costiere își încetează aplicabilitatea.
UPDATE. Ca urmare a analizelor de risc efectuate de autoritățile cu responsabilități în domeniu, s-a constatat că, la acest moment, nu mai există niciun pericol în zona costieră a Mării Negre, motiv pentru care activitățile de evacuare preventivă efectuate de pompieri, polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră au fost sistate.
Valentin ISPAS
Citește și:
Written by: Alexandra
constanta costinesti delta dunarii Drona Eforie evacuare explozie mamaia plaja Radio wave sfantu gheorghe stiri sulina tulcea tuzla Vama Veche Wave Radio





5:05 pm - 6:00 pm
Selecție variată de muzică europeană, românească și internațională, inclusiv artiști locali, playlisturi speciale pentru diferite momente ale zilei
close
6:00 pm - 7:00 pm
12:00 am - 12:00 am
Acolo unde diminețile sunt mai frumoase decât visele
9:00 am - 11:00 am
Copyright Wave Radio - Toate drepturile rezervate.
Lasă un comentariu (0)